lecția 1: keep dancing

Cum zice un prieten de-al meu “networking e să îți faci relații cu oameni din domeniu cu care poți lucra pe viitor…și să audă lumea de tine.” Ok, asta mă sperie. Ei, mă sperie multe. Aseară m-am gândit de zeci de ori dacă să mă duc sau nu la o audiție pentru un spectacol de dans contemporan. Și tot ceream să primesc un semn. Până când mi-a zis același prieten că faptul că am auzit de audiție este semnul în sine. Acum rămâne să iau o decizie. De ce nu te-ai duce? De frică?! Frică de? Și dacă nu te duci, ai șanse să te ia? Așa e. Nu o să vină nimeni acas’ să mă ridice din pat și să mă ducă direct pe scenă sau în fața camerelor. Cum spune și Nina, totul e despre puterea noastră de a îndura. Așa că m-am băgat în cadă, am pus muzică, m-am relaxat, spălat pe cap, săpunit, exfoliat. M-am foit prin pat toată noaptea. Mi-a sunat alarma la 7, 7 și 10, 7:30, 8…pe la 8 jumate deja luam micul dejun. Iaurt cu cereale integrale. Geanta era pregătită de-aseară doar că nu știam în ce să mă îmbrac. Eu chiar cred că e extrem de important să-ți alegi haine în care te simți foarte bine pentru audiții, altfel riști să te gândești la cum te strâng pantalonii sau ți se vede buricul, în loc să dai tot ce ai mai bun și să fii focused 100%. Nu pot să zic că am luat cea mai bună decizie, dar mi-am pus o bustieră roșie cu scris negru, o pereche de pantaloni scurți de dans și o fusta, tot de dans, peste. Am ajuns acolo, nu mai era nimeni în fustă, ori bustieră roșie. Ei, bine, măcar o să fiu ușor de recunoscut. Acum depinde pentru ce o să mă fac remarcată. Fata cu multă energie cu zâmbetul pe buze în fustă sau fata care a uitat coregrafia în fustă. Am teama asta. Mi-e frică să nu cumva să uit. În timpul repetiției rețin pașii, dar când mă gândesc cum ar fi să fiu pe lângă alte dansatoare, eu să uit pașii, iar ele să continue să danseze. Soluția? Keep dancing! Nu te oprești, ci continui să dansezi. Asta am învățat azi. E mai important ce transmiți decât faptul că nu ai ridicat un braț în timp ce făceai pirueta. Important e și să ai gândul potrivit, la fel ca în actorie. Prin dans transmiți, în cazul meu, cel mai mult aș exprima dacă aș avea text și coregrafie. Ah, divin! Am intrat în sală și nu știam pe unde să-mi pun lucrurile. Primul gând: Aoleo! Numai dansatori profi, balerini și balerine, ce caut eu aici, etc, etc. Victorițo, lasă gândurile toxice, chill, relax, zâmbește. M-a învățat o prietenă o tehnică. Inspiri adânc pe nas, expiri repede pe gură. Funcționează excelent în caz de stres. Dar acum nu a fost stres. Sala arăta mi-nu-nat. DITAMAI oglinda. Dansatori care se încălzeau în jurul meu…nu știam dacă să mă încălzesc și eu sau…am luat loc pe podea și-am început o mică încălzire. Vine coregraful, vorbitor de engleză cu accent și ne spune să ne ridicăm să facem o încălzire împreună. Mi-a plăcut! Și muzica bună și mișcările. Începe coregrafia, preda repede, normal, era de așteptat. Ne-a împărțit în grupe de câte patru. Aici a apărut teama că o să uit niște pași, normal că am uitat, dar e ok, am continuat. Ca în final să ies din sală cu zâmbetul pe buze că mi-am învins frica și am dus un lucru până la capăt. M-aștept măcar cu timpul să devină din ce în ce mai ușor și s-ajung să spun…ei, de parcă n-am mai făcut asta până acum de zeci de ori, doar nu o să mă mănânce. Munca actorului cu sine însuși, cu motivația, cu fricile cu de toate…nu, nu m-am gândit la shaorma. Ba, m-am gândit, dar n-aș mânca-o chiar acum, că de. Stil de viață sănătos, nu? Ce-aș vrea să dorm o oră…pe plajă la mare.

thumbnail

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *