Lumină în ochi

Am 22 de ani, 5 luni și o zi. Părinții îmi spun Andreea, prietenii care mă știu de mult Vicky, iar la facultate sunt Victoria. De curând am decis să mă fac actriță. Nu chiar așa de curând, întâmplător, deși nimic nu se întâmplă fără motiv. Am decis să mă fac actriță voluntar. Extrem de voluntar aș putea spune. Imediat cum mi-am luat licența, am pus-o deoparte (vorba vine, nici nu mi-am ridicat încă diploma) și m-am înscris la altă facultate. E duminică. Iubesc duminica. Am deschis geamul și aud păsărele. M-am obișnuit să-mi petrec duminica-n familie. Azi sunt singură în patul meu de două persoane din apartamentul închiriat cu două camere, în care locuiesc doar eu, singură. Mă sperie singurătatea. O evit cât pot, dar apoi mă gândesc că poate nu-mi acord suficient timp cu mine, cum scrie prin toate cărțile de dezvoltare personală. Cunoaște-te pe tine și mai apoi pe ceilalți, love yourself if you want to be loved, asigurați-vă că vă puneți mai întâi masca dumneavoastră și mai apoi…OK! Am înțeles ideea. Uite un cuvânt care-mi dădea bătăi de cap acum ceva timp. I-d-e-e-a. Îl gândeam în engleză și uitam să-i pun un “e”, îmi amintea Autocorrect ce să fac. Google îmi amintește că acum 2 ani eram la Madrid. Da’ tu ce crezi c-am uitat? Uit înmulțirea, împărțirea, anii de domnie ai lui Ștefan cel Mare (ba nu, pe ăștia nu o să-i uit niciodată 1457-1504), cum se spune la n-șpe mii de lucruri în spaniolă, uit capitale, dar experiența mea de student Erasmus în Spania…unforgettable. Uite, până și la cuvântul ăsta nu eram sigură. Nesiguranța vine din frică. Frica nu e bună. Vorbă mare, Victorița. Da, știu, nu mă ajută la nimic să-mi fie frică, dar îmi e. Îmi spun alții c-am talent, că joc cu entuziasm, scena mă îmbată, dar mie mi-e frică. Mi-e frică, mi-e frică, să dorm singurică. Ei, mda și asta. Mi-e frică fiindcă mi-e drag, așa de drag să joc. De ce mi-o fi așa drag să joc? De ce nu am descoperit asta în liceu? Oh, ba da, Victorița, amintește-ți că da, ai avut șansa, erai în trupa liceului, puteai să rămâi acolo și să dai la facultatea de teatru. Da, dar mie mi-a fost frică să aleg cu inima. Am ales cu capul. Cap sec. M-am dus să fac economia turismului. Unu. Tu habar n-ai economie, Victorița. Doi. Tu credeai că gata, turism înseamnă să călătorești și să faci vlog, nu? Ei, să nu exagerăm. Am terminat licența cu-aproape 10. AȘA ȘI? Cui îi pasă? Faci ceva cu ea? Mai folosești la ceva tot ce-ai învățat în cei 3 ani de e-co-no-mi-e? Hmm, nu știi niciodată când o să-ți trebuiască. Hai, hai, recunoaște măcar că de frică n-ai ales să te faci din prima actriță. Te-ai gândit să asculți de ce zic unu’ și-altul, ai zis că nu se câștigă, ei, n-ai zis tu, știu. Au zis alții, iar tu i-ai ascultat. Fii atentă. Ia nu te mai gândi atât, mai lasă mintea să se odihnească. Sau ia un pix și-o foaie și pune acolo niște motive de recunoștință că ai de unde. Chiar așa, când a fost ultima oară când ai spus “Mă simt recunoscătoare că…” Hai, hai, ia amintește-ți. Îți ia cam mult, Victorița. Ai cam uitat să spui mulțumesc cui trebuie. NU! Ei, nu. Ba da, dar îl pui tu pe nu înainte. Un actor îl pune mereu pe DA înainte. Unei actrițe îi e frică, da, da, poate moare de frică, înainte să intre pe scenă, dar odată ce a rostit prima replică, gata, inima bate mai ușor, vocea se reglează, ochii…ah, ochii unui actor. M-am dus la teatru și nu mi-am putut lua ochii de la un actor. Mi-am permis, văzusem deja spectacolul, știam ce urmează, cine moare, râsesem unde era de râs. Acum puteam să îl privesc liniștită. Mai stăteam și-n primul rând. Pe mijloc. Și eram atentă la tot, la cum respiră, ce face cu mâinile, clipește, nu clipește, la ce se gândește? Aveam eu mai multe gânduri decât toți la un loc. Gândesc prea mult. Asta nu mă face să simt mai puțin. Doar m-am înroșit toată când am vorbit cu el. Doamne, am de citit Regele Lear, Hamlet și ceva Sofocle, iar eu mă gândesc că avem amândoi gropiță. Mai îmi trece prin cap aia cu “ochii căprui fură inima oricui”. Mă simt ca un copil. Ba nu, mă simt ca în generală când am primit un pupic pe obraz de la băiatul de care-mi place. Simt c-afară-i primăvară și aș vrea să mă fac frumoasă și să ies în parc. Să-mi intre soarele-n ochi și să n-am ochelarii la mine. Să-mi împrumute el ochelarii lui, mult prea mari pentru mine. Și jacheta că seara se lasă frig. Sau poate un pulover mai larg pentru mine, mărimea perfectă pentru el pe care să-l aibă în ghiozdan și să mi-l dea. L-a adus special, știa că o să-mi fie frig. Afară-i februarie. În sufletul meu e primăvară. Am stat 3 secunde și m-am gândit decembrie, ianuarie, februarie, da, astea-s cele 3 luni de iarnă. Uit lucruri elementare, nu le uit, am altele pe cap. O șepcuță galbenă aș purta. Și o pereche de ghete. O fată nu invită un băiat în parc, mi-ar spune mamaie. Go for it, mi-ar spune prietenele. Eu ce spun? Nu spun nimic. Mi-e frică. Am rămas cu julituri în genunchi de mai demult când am căzut cu rolele și de atunci mi-e frică să mai merg cu viteză. E o metaforă, fetelor. Anyway. O zi liberă doar pentru mine. Am de citit. N-am apă. Tre’ să cobor după apă și ciocolată. Singură. Avantaje și dezavantaje. Nu m-ar deranja să spăl eu vasele. Îmi place să fac curățenie. Mama spune că om e cel care păstrează nu cel care face. El știe să gătească sau încearcă să mă impresioneze. Am un feeling că niciunul dintre noi nu e un master chef în devenire. Iubitori de mâncare da! Iubesc pastele. Mamaie face cele mai bune clătite din toată lumea. Mi-e dor de mamaie. Dacă o sun o să mă întrebe cu cine mai vorbesc. Dacă nimic nu-i sigur, prefer să nu-i spun. Pe ea ar durea-o mai tare dacă ar știi că cineva m-a rănit. Așa că prefer să țin în mine și să nu-i mai spun. Ce fac eu nu-i prea bine. Nu-i bine să ții în tine. Mă bucur că m-am decis să fiu actriță. Pe scenă pot să plâng, să râd, să țip, sa sar, să fac tot ce vreau. Și vreau să nu-mi mai fie frică de penibil. Prea am fost curățică-cumințică-păpușică-mititică. Gata. Gata e o firmă de pantofi parcă. Nu că aș avea ceva de la ei. Port mărimea 34 la pantofi, 35 la ghete. Magazinele în care găsesc eu mărimile-astea se găsesc foarte ușor…în Bulgaria sau Turcia, dar nu aici. Nu, nu-mi iau încălțăminte de la copii. Asta se trage de la nașa, care-a uitat să-mi ia pantofi la botez. De-aia acum nu-mi găsesc de încălțat. M-a sunat ieri și am uitat să o sun înapoi. De ce fac asta? De ce mă preocupă lucrurile banale și uit câteodată de cei dragi. Ai mei sunt la Constanța. E 10:50, deci sigur au ieșit deja din casă. Fie își beau cafeaua, fie sunt la bloc și verifică ce au mai făcut muncitorii pe-acolo. Sau ce n-au făcut. Lenea e cucoană mare. Sunt leneșă? Câteodată, amân ce-am de făcut. Apoi mă acuz. Intru în duș. Și apoi mă apuc de treabă. D-u-ș. Rezolvarea tuturor problemelor mele. Am dat drumul la apă caldă.

duminica

Am căutat pe Google și se scrie Gatta cu doi t și e magazin de lenjerie intimă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *